Torţionarul cuvântului îndărătnic

Partidul Onania Mare

Unii oameni, pur şi simplu, sunt. Se mulţumesc cu a fi, a exista, a subzista. Unii români, însă, nu pot fi satisfăcuţi doar cu atât. Ei SUNT, plus încă ceva. Ăsta e şi cazul lui Ion Ion, un român care este excesiv de protocolar. Astfel, el a reuşit într-un răstimp de numai 24 de ore să dea mâna cu preşedintele de nici mai mult, nici mai puţin, de 36 de ori. Drept care a poposit şi în Cartea Recordurilor. Bravo lui, şi-i urez întremare cât mai grabnică după această prodigioasă performanţă, în speranţa unei eventuale participări la o şi mai eventuală Olimpiadă de profil.

Totuşi, în caz că nu se mai reface, eu aş avea o propunere pentru domnul Ion: să înfiinţeze Partidul Onania Mare, al cărui ideolog să fie el însuşi, iar apoi să încerce cooptarea cât mai multor membri ambidextri în structurile sale. Lucru care ne va face, cu siguranţă, prima ţară din lume cu un partid atât de dreapta, cât şi de stânga.

posted by aghiutza @ 4:18 p.m. 4 comments

Moarte lu’ ăla micu’!*

Afară bătea un vânt călduţ de clişeu. Sau poate o liniştită ploaie de stereotip. În faţa uşii scrijelite, cu lozincile comuniste spălăcite şi indescifrabile, tânărul îmbrăcat în costum negru, strălucitor şi scrobit, îşi freca nerăbdător mâinile. Spilcuit după cutumele peţitoreşti, făcea evaziv ultimele retuşuri pletelor ce se mlădiau sfioase după cântecul vântului...

Într-un final, uşa se deschise. Inima îi revărsă în albia sa intrinsecă un flux nestăvilit de emoţii. Restul e istorie: s-au plăcut şi s-au luat. Mass-media, deja fată bătrână şi dedată cu dedesubturile politichiei româneşti, aştepta un asemenea prinţ, entuziast şi cu pana potentă. Din păcate, însă, mariajul ce a urmat între prinţul nostru pletos, CTP, şi mass-media românească a dat la iveală o malignă excrescenţă, numită de către specialiştii în domeniu - oameni târziu la serviciu şi devreme acasă - disfuncţionalitate familială. Sub aceste auspicii, nu tocmai bune, a fost zămislit copilul lor, Rating-ul. Sănătos la-nceput, s-a metamorfozat cu timpul într-un mic monstruleţ supraponderal, ajungând să crească în 15 ani de după revoluţie cât alţii într-o întreagă viaţă de gazetărie. Astfel, avem astăzi de-a face cu un Rating niţel alienat mintal, pe care CTP îl plimbă morocănos (nici eu n-aş fi prea fericit c-o aşa progenitură) pe la fiecare emisiune la care participă. Copilul, se uită saşiu la tac-su şi nu înţelege nimic: vede cuvinte apăsate şi tasate bine de tot, învelite într-un strat posac de emfază; vede tresăriri de condescendenţă care sfâşie placiditatea voioasă a camerei; vede ochi mijiţi şi isteric de scrutători, din spatele cărora se-ndreaptă către interlocutor o cireadă furibundă de tauri priapici ce văd în faţa lor un izlaz de abjecţii omeneşti, tocmai bune de călărit în sensul cel mai virulent şi peiorativ posibil. Acum ce se-nţeleagă săracul copil, care mai e şi oligofren pe deasupra? Se uită nedumerit la tac-su, tac-su se uită pe sub chelie la el, lumea se uită cu reticenţă/curiozitate/pioşenie la tac-su, iar tac-su se uită scârbit la lume.

Totuşi, sunt curios de evoluţia lu' ăla micu': o să-l oblojească tac-su până va fi gata să-nfrunte lumea pe propriile-i picioare, o să fie invitat la "Surprize, Surprize" şi o să dea boala şi mai rău peste el, ori o să fie adoptat de Oana Zăvoranu şi Pepe? La-ntrebarea asta, dragi cititori, numai voi şi telecomenzile voastre puteţi răspunde. Şi, ca să parafrazez un slogan celebru al unui post şi mai celebru (odihnită fie-i celebritatea): ţineţi departe!


* Nu, mă, nu ăla negru de respira greu...

posted by aghiutza @ 1:42 p.m. 3 comments

Olandaromâniadoizero

5 iunie 2005. Seara, orele 19-20. România.

În urmă cu numai câteva ceasuri, se încheia Campionatul European de Gimnastică. România a reuşit următoarele isprăvi: aur - Cătălina Ponor (sol), Marian Drăgulescu (sol); argint - Răzvan Şelariu (individual, sol), Marius Urzică (cal); bronz - Răzvan Şelariu (sărituri). În urmă cu circa 20 de ore, Olanda – România, 2-0.

Revenim. 5 iunie 2005. Seara, 19-20. Tot România.

Ştirile sportive se desfăşoară cam aşa: Cornel Dinu despre Olanda – România 2-0; Mircea Sandu despre Olanda – România 2-0; Cosmin Contra despre Olanda – România 2-0; Adrian Mutu despre Olanda – România 2-0; Victor Piţurcă despre Olanda – România 2-0; Mitică Dragomir despre Olanda – România 2-0; Dorinel Munteanu despre Olanda – România 2-0; Ionuţ Iftimoaie (luptător de K1, într-o maşină cu fiţe) despre Olanda – România 2-0; un jucător al echipei Olandei despre Olanda – România 2-0; un suporter român despre Olanda – România 2-0; alt suporter român despre Olanda – România 2-0; tenis, despre câştigătorul turneului Rolland Garros; tenis, despre o junioară română în finala Rolland Garros; gimnastică, câteva fraze vagi despre aurul obţinut de Cătălina Ponor la Europenele de la Debrecen; o ultimă ştire din fotbal despre, surpriză!, Olanda – România 2-0.

Concluzionăm. 5 iunie 2005. Tot seara, tot 19-20. Şi, din păcate, tot România.

Olanda – România, 2-0.

posted by aghiutza @ 11:59 a.m. 1 comments