Să cântăm, maneaua mea
Nu ştiu cine a dat drumul kitsch-ului muzical prin ungherele mass-media româneşti, dar văd că această formă de pseudoartă a cam început să ţopăie liberă şi să-şi facă de cap. Înainte de a trece la primul şi ultimul punct de pe ordinea de zi, să facem un scurt sumar a ceea ce avem până acum.
Aşadar, de cum ieşim dimineaţa din casă, manelele ne smucesc nonşalant auzul, pentru ca mai apoi să-şi facă de cap cu scăriţele, ciocanele şi nicovalele noastre până seara târziu. Apoi, infamele sunete ne pândesc pe la orice colţ de stradă, din Dacii tunate şi maşini cu fiţe, din interiorul speluncilor ce aduc la rang de artă etilismul sau din telefoanele bădăranilor oploşiţi în acelaşi mijloc de transport ca şi noi. Ba chiar au început – de ceva vreme - să ne facă cu ochiul din spatele tubului catodic, aşezate confortabil în emisiuni dedicate virtuozităţii manelistice. Şi totuşi, surprinzător sau nu, acest ultim fapt nu reprezintă nici pe departe flegma decisivă aruncată-n faţa bunului-simţ. ProTV-ul a ţinut cu tot dinadinsul să ne arate că se poate mai mult. Şi s-a putut, cu vârf şi-ndesat. Astfel, de 1 decembrie, am fost blagosloviţi cu un imn naţional în variantă manelistă. Asta pe lângă alte 6 variante, scremute în virtutea eliberării de orice conveţii şi prejudecăţi, după spusele proteviştilor.
Dintre toate lucrurile frapante în legătură cu acest demers, unul păşeşte în faţă şi îmi dă ghes să mă întreb de ce nu au schimbat şi rima, dacă tot au schimbat motivul melodic. Ce ar fi putut alimenta mai mult avântul patriotic, decât nişte versuri de genul: "Deşteaptă-te, române, din frica ta de carte / În care te-adânciră beţiile cu cocalari / Acum încă o dată, jeleşte-ţi a ta soartă / De care se tot râde şi culţii tăi dujmani"?
posted by aghiutza @ 2:34 p.m.
5 comments
