miercuri, ianuarie 18, 2006

Noi, cei de la 6


Baţi sacadat din picior şi aştepţi să vină unul dintre cele două lifturi. În total sunt trei, însă numai două sunt funcţionale. Ritualul e de fiecare dată acelaşi. Apeşi de cel puţin câteva ori pe butonul verde, şi apoi îţi pironeşi privirea înspre cifrele aflate deasupra uşilor. Cu coada ochiului îi vezi tot venind şi aşezându-se în jurul tău. Te dai mai în faţă. Dacă mai înaintezi încă puţin, poţi să „miroşi” răceala metalică a uşilor. Unii fac la fel ca tine: apasă şi ei butonul, după care se apropie şi ţintesc cifrele. Gata, vine! 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1... 1... 1... Unu. La naiba, iar s-a blocat la etajul unu! Ca o mică turmă, se îndreaptă toţi tropăind către celălalt lift, lăsându-te cu ochii în... cifre. Te uiţi la ceas, te uiţi la ei, te uiţi la scări. Te mai uiţi o dată la ceas, te mai uiţi o dată la ei, şi te hotărăşti să urci pe scări...

Pe la etajul unu, câteodată miroase... dubios. Nu ştiu cine sunt „micţioniştii” ilegalişti ai clădirii, dar tare aş vrea să-i prind odată şi să le ard una după ceafă. Continui să urci... 2, 3, 4... La patru e Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. Pe hol sunt câţiva băieţi. Aproape mereu văd băieţi la patru... 5. La cinci, Facultatea de Psihologie. Aici sunt şi băieţi şi fete, dar parcă, totuşi, ceva mai multe fete... Deja începe să se simtă damf de fum de ţigară. Încă un etaj şi-ai ajuns. Gata! 6. Etajul 6. Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Gâfâi uşor şi dai să îţi tragi oleacă sufletul, însă tot ce reuşeşti să tragi e un mic nor de fum pe nas. Aici, la 6, fete. Multe fete. Chiar feerie de fete, aş putea spune... Plus o mână de băieţi.

E bine, n-au început încă orele, căci câţiva studenţi sunt adunaţi, în mici grupuri, în "holul" căruia i-au găsit cea mai nobilă întrebuinţare cu putinţă: fumoar. Prin care trebuie să treci, inevitabil, ca să ajungi la săli. Este după-amiază şi, aproape mereu la această oră, pe jos stă întins un minunat mozaic din chiştoace de ţigări. Apoi, pe o distanţă de câteva zeci de paşi, urmează sălile, îmbrâncite stingher una într-alta. La o primă ocheadă aruncată, nici n-ai zice că-n interiorul lor se ascund un laborator de radio, unul de tv, unul de publicitate, unul de dactilografie sau unul de PAO. Treci pe lângă ele, şi abrevierile încep să încingă o horă haotică în capul tău. PAO, ITC, IRP, TR... „Unde oare oi fi având următorul seminar? 613? Sau 605?” Eh, odată şi-odată tot o să înveţi ce scrie pe orarul acela...

Vrei să mergi mai departe, înspre secretariat, însă observi că sfertul academic a trecut. Intri grăbit în sală, nu înainte de a azvârli o ultimă privire înapoi şi de a spune, cu un zâmbet zglobiu în colţul gurii: e mică, dar e a noastră!

posted by aghiutza @ 11:05 p.m.