miercuri, iunie 08, 2005

Moarte lu’ ăla micu’!*


Afară bătea un vânt călduţ de clişeu. Sau poate o liniştită ploaie de stereotip. În faţa uşii scrijelite, cu lozincile comuniste spălăcite şi indescifrabile, tânărul îmbrăcat în costum negru, strălucitor şi scrobit, îşi freca nerăbdător mâinile. Spilcuit după cutumele peţitoreşti, făcea evaziv ultimele retuşuri pletelor ce se mlădiau sfioase după cântecul vântului...

Într-un final, uşa se deschise. Inima îi revărsă în albia sa intrinsecă un flux nestăvilit de emoţii. Restul e istorie: s-au plăcut şi s-au luat. Mass-media, deja fată bătrână şi dedată cu dedesubturile politichiei româneşti, aştepta un asemenea prinţ, entuziast şi cu pana potentă. Din păcate, însă, mariajul ce a urmat între prinţul nostru pletos, CTP, şi mass-media românească a dat la iveală o malignă excrescenţă, numită de către specialiştii în domeniu - oameni târziu la serviciu şi devreme acasă - disfuncţionalitate familială. Sub aceste auspicii, nu tocmai bune, a fost zămislit copilul lor, Rating-ul. Sănătos la-nceput, s-a metamorfozat cu timpul într-un mic monstruleţ supraponderal, ajungând să crească în 15 ani de după revoluţie cât alţii într-o întreagă viaţă de gazetărie. Astfel, avem astăzi de-a face cu un Rating niţel alienat mintal, pe care CTP îl plimbă morocănos (nici eu n-aş fi prea fericit c-o aşa progenitură) pe la fiecare emisiune la care participă. Copilul, se uită saşiu la tac-su şi nu înţelege nimic: vede cuvinte apăsate şi tasate bine de tot, învelite într-un strat posac de emfază; vede tresăriri de condescendenţă care sfâşie placiditatea voioasă a camerei; vede ochi mijiţi şi isteric de scrutători, din spatele cărora se-ndreaptă către interlocutor o cireadă furibundă de tauri priapici ce văd în faţa lor un izlaz de abjecţii omeneşti, tocmai bune de călărit în sensul cel mai virulent şi peiorativ posibil. Acum ce se-nţeleagă săracul copil, care mai e şi oligofren pe deasupra? Se uită nedumerit la tac-su, tac-su se uită pe sub chelie la el, lumea se uită cu reticenţă/curiozitate/pioşenie la tac-su, iar tac-su se uită scârbit la lume.

Totuşi, sunt curios de evoluţia lu' ăla micu': o să-l oblojească tac-su până va fi gata să-nfrunte lumea pe propriile-i picioare, o să fie invitat la "Surprize, Surprize" şi o să dea boala şi mai rău peste el, ori o să fie adoptat de Oana Zăvoranu şi Pepe? La-ntrebarea asta, dragi cititori, numai voi şi telecomenzile voastre puteţi răspunde. Şi, ca să parafrazez un slogan celebru al unui post şi mai celebru (odihnită fie-i celebritatea): ţineţi departe!


* Nu, mă, nu ăla negru de respira greu...

posted by aghiutza @ 1:42 p.m.