Torţionarul cuvântului îndărătnic: M.area U.niune de I.ntegrare E.uropeană. În fotbal

luni, aprilie 25, 2005

M.area U.niune de I.ntegrare E.uropeană. În fotbal

Fraţilor, intrăm în UE! Cu manelele, cu W.C. Tudor, cu Liber-tatea, cu Cămătarii, cu-ntreaga ţară... Şi cu fotbalul. Adică cu FOTBALUL, băi! Şi totuşi, dacă stăm puţin şi-i acordăm gândirii ce-i al gândirii, atunci lesne păşeşte în faţă concluzia: fotbalul era de mult în UE... UE pe buzele suporterilor, UE echipelor, UE lui Mircea Sandu. O mare UE fotbalistică, moale şi pufoasă ca un cozonac de Paşti. Înainte de a trece la particularizare şi la ceea ce mă doare pe mine, să acordăm o UE de aplauze lighioanelor ăstora smintite de suporteri, care fac totul posibil. Brava, băieţi, faceţi o treabă excelentă! Dacă nu v-aş şti aşa de pasionaţi şi sinceri, chiar v-aş propune pentru “UE-a de Onoare”. Dar ştiu că pentru voi nu contează bliţurile fotografilor sau apariţiile din Liber-tatea, ci echipa, berea şi seminţele. Şi UE-a, desigur. Ceea ce mă asigură ferm că n-aţi accepta niciodată trofeul.

Ş-acum, durerea: pretenarii şi gagiii microbişti. Cânii roşii, ultraşii, legionarii şi care–or mai fi p-acolo, pupa-i-aş c-o flegmă-n microbul gândirii lor! Aşadar, gagiii se uită la fotbal. Nu-i o crimă: şi eu mă uit la fotbal (oarecum). Gagiii, tot ei, ţin cu dracu’ ştie ce echipă. Nu-i bai: şi eu ţin cu Steaua (ţine-o tot aşa, nea Piţi, faci o treabă excelentă! Ce? Nu mai e Piţurcă la Steaua?! Drace!). În fine, gagiii, se alătură trup şi suflet echipei cu care ţin, botezată ostentativ “a lor”. Cum se-alătură? În neaoşul spirit românesc: disertaţii pe tema întrebuinţării livrescului UE în stilul oral sau prelegeri despre rolul ontologic al lui “UE-n morţii mă-tii” în relaţia echipă-suporter. Ei bine, când în preajma lor se află miserupismul meu fotbalistic, îşi bagă şi durerea nasul. Durerea, sau haha-ul condescendent - depinde de durata dezbaterilor şi de căile de ieşire disponibile (un geam, un canal, o budă – orice!). Câteva minute de vizionare a spectacolului şi o uşă la-ndemână îmi sunt suficiente ca să râd cot la cot cu haha-ul. În schimb, dacă sunt nevoit să aud UE-e adversative curgând şiroaie, se lasă cu căscat şi cu plictis. Şi, mai ales, cu durere. Multă şi posterioară...

Ei, io-te, tocmai s-a terminat meciul FC Naţional-Dinamo. 4-1 (sau 5-1... mama lui, cine-a fost atent?). Ia să pun niscaiva mesaje sărate pe rănile sângerânde ale gagiilor dinamovişti. Cum sună: “Îţi trebuie meşteşug ca să pierzi într-un asemenea hal... Normal, doar nu se putea ca ditai echipa, de talia lui Dinamo, să piardă la diferenţă de doar un gol?!”